Interviu cu Maestra Reiki Mary S. Goslen
Aurelian Curin ( A.C): Cum ați ajuns la Reiki?
Mary Goslen ( M.G): De la vârsta de 17 ani aveam o umflătură la gât. După multe analize medicale pe care le-am efectuat, medicii mi-au spus că nu știau natura acelei excrescențe și mi-au recomandat, ca fiind cea mai indicată soluție, intervenția chirurgicală. Astfel că mi-am dorit cu tot sufletul să îmi găsesc o modalitate prin care să mă vindec. Așa am ajuns în clasa pentru primul nivel de Reiki Tradițional, predată de către Virginia Samdahl, în ianuarie 1979. Au trecut de atunci aproape 40 de ani iar Reiki a devenit modul meu de viață.
AC: De ce funcționează Reiki ?
MG: Darul vindecării prin Reiki este o moștenire spirituală venită prin Mikao Usui, fondatorul sistemului, care este transmis de la Maestru la elev printr-un proces cunoscut sub numele de inițiere. După primirea inițierii, Reiki funcționează în mod automat prin simplă atingere și aplicație conștientă.
AC: Care este cea mai deosebită realizare pe care ați avut-o în Reiki?|
MG: După ce am participat la seminarul de primul nivel, printr-o practică zilnică de patru ore, Reiki mi-a restabilit sănătatea fizică în numai 3 săptămâni.
AC: Care este experiența dumneavoastră cu acest sistem?
MG: Sistemul Reiki pune în mișcare procesul de conștientizare. Conștiința evoluează ; conștientizarea se extinde; și cu cât înveți mai mult nu există loc pentru a te plictisi. Sistemul Reiki este un proces constant de învățare, schimbări pozitive. Astfel Viața devine o permanentă sărbătoare.
AC: Mary te rog sa ne spui despre Transmisiile de Lumină
MG: Transmiterea cunoașterii secrete sau a înțelepciunii ezoterice poate lua forme multiple.
Este adesea holistică și uneori încorporează un limbaj mistic. Este practică, transcedentală și schimbă viața atât a celui care o primește cât și a celor ce împărtășesc această înțelepciune. Transmisiile Luminii nu comunică cu noi prin intermediul minții egotice ci ni se adresează prin înțelepciunea inimii transmițând un mesaj care ar putea fi interpretat greșit dacă ar fi folosită o altă modalitate de comunicare. Transmisiile de Lumină se regăsesc atât în India, Tibet China, cât și în Japonia.
AC: Cum intervin aceste Transmisii de Lumină în sistemul de Reiki Tradțional ?
MG: În sistemul Reiki, transmisiile de lumină sunt oferite de maestru elevului prin inițiere. Dr. Usui a primit transmisiile de lumină în mod direct atunci când a meditat pe muntele sacru Kurama. Deci, în ceremonia oficială de inițiere, elevul este conectat la transmisiunile de lumină primite de către sensei Usui, care le-a dăruit mai departe lui Hayashi, Takata și maeștrilor pe care aceasta i-a pregătit. Transmisiunile Luminii care au stat la baza ceremoniilor oficiale de inițiere au fost aduse din nordul Indiei în jurul anului 1000 e.n de maeștrii care s-au stabilit în Kyoto, Japonia. Sistemul Usui de Ceremonii de inițiere, împreună cu transmisiile de lumină în cele șapte nivele a intensității energiei asigură păstrarea moștenirii ce include darul intact al vindecării cu mâinile și cunoașterea Reiki pentru elevii actuali, dar și pentru generațiile următoare.
AC: Ce face ca un sistem de Reiki să fie considerat autentic?
MG: O versiune autentică a sistemului Usui Reiki constă într-o serie de inițieri care urmează un proces sistematic ce transmite darul cunoașterii Reiki și darul vindecării de la un Maestru la altul. Omiterea unui nivel de pregătire reprezintă o breșă prin care darul vindecării devine mai slab și ineficient. Un sistem autentic este unul în care toate ceremoniile de inițiere, simbolurile și aplicațiile acestora sunt originale, neschimbate și funcționează eficient pentru fiecare elev care primește inițierile.
AC: Ce puteți să ne spuneți despre linia de inițiere pe care ați primit-o de la Fran Brown?
MG: Fran Brown era foarte dedicată învățăturilor primite și preda Reiki la fel ca și doamna Takata, atât cât este posibil din punct de vedere uman. Era foarte bine informată și avea un nivel superior de înțelegere a dimensiunii spirituale. Fran și-a alocat timpul necesar pentru a se asigura că maestrul pe care-l pregătea era capabil să execute în mod exact toate ceremoniile de inițiere.
AC: Care este rolul dumnevoastră în cadrul sistemului Usui Shiki Ryoho?
MG: Scopul meu este să păstrez ceremoniile de inițiere, simbolurile cosmice și metodele tradiționale de aplicare care funcționează pentru toată lumea. În plus, aplicațiile extinse și metodele practice pentru viața zilnică care sunt transmise studenților. Reiki este un câmp de energie dinamică, vie, care se schimbă și se dezvoltă permanent. Sistemul Reiki poate fi aplicat pentru a satisface nevoile oamenilor în secolul 21.
AC: În încheiere te rog să adresezi un ultim sfat pentru practicanții și Maeștrii de Reiki.
MG: Întodeauna mai sunt multe de învățat. Totul și toată lumea să fie profesorii tăi. Așa să
trebuie să fiți atenți.
AC: Îți mulțumesc mult pentru acest interviu!
dr. Aurelian Curin
maestru al ceremoniilor de initiere,
pastrator al liniei de initiere in sistemul Usui Reiki