Importanta liniei de initiere in Reiki Traditional Takata
In lumea occidentala linia de initiere reprezinta un concept de cele mai multe ori vag, imprecis , neclar si uneori chiar confuz.
In schimb in Orient atunci cand facem referire la o transmisie a traditiilor spirituale sau mistice , linia de initiere devine de o importanta majora, deloc de neglijat.
Scrierile orientale vechi sustin ca “Mai pretios decat aurul si mult mai rar decat acesta este un Maestru care sa te conduca la realizarea suprema”.
Ce este Reiki Traditional?
Prin Reiki traditional linia Takata se intelege acel sistem care contine anumite elemente specifice,caracteristice,indispensabile ce nu pot fi separate intre ele : un set specific de pozitii de maini, simbolurile originale asa cum le-a primit si le-a transmis mai departe doamna Takata maestrilor initiati de dansa, metodele specifice de a activa si lucra cu simbolurile, ritualul secret pentru efectuarea initierilor, trairea permanenta a Principiilor Reiki, frecventa specifica a energiei vindecatoare si conceptul liniei de initiere.
Toate acestea atunci cand luate impreuna, la fel ca si fatetele unui cristal, formeaza ceea ce linia maestrilor Reiki recunoaste ca fiind sistemul natural de vindecare al lui Usui sau traditia originala a sistemului Usui.
Ce este linia de initiere ?
Putem defini linia de initiere ca fiind arborele genealogic al studentului, care poate fi urmarit inapoi, in timp, pana la fondatorul sistemului respectiv.
Daca ne imaginam in fata ochilor spirituali Reiki Traditional ca fiind un copac , ce are radacini, trunchi, ramuri si frunze putem intelege foarte usor conceptul de linie de initiere. Pentru ca radacinile reprezinta legatura stransa pe care o avem cu inaintasii nostri, cei ce au creat sistemul. Trunchiul copacului reprezinta linia de initiere ce permite curgerea sevei , adica a invataturilor catre noi cei ce reprezentam in acest moment ramurile si mai departe spre rodul muncii noastre spirituale, acestea find considerate aici, in mod evident, frunzele.
Astfel linia de initiere stabileste o legatura cu radacinile spirituale ale traditiei de la inceputurile sale spunand foarte mult despre modul in care se abordeaza si exprima traditia Reiki.
Daca nu exista o linie de initiere care sa stabileasca clar legatura noastra cu traditia spirituala a Reiki o sa fim pusi in situatia de a repeta ceea ce am auzit, insa fara a intelege cu adevarat semnificatia profunda a multor Adevaruri. Vom spune doar cuvinte goale, ce in spatele lor nu au absolut nici un fel de forta spirituala.
De ce este importanta ?
Linia de initiere este importanta pentru a avea o imagine clara, detaliata , precisa, concisa si corecta prin care tehnica si invataturile respective au ajuns pana la maestrul actual. Totodata linia de transmitere reprezinta legatura noastra cu energia specifica a sistemului respectiv… fiecare linie fiind caracterizata de energia sa unica,de invataturile sale, de metodele sale de pregatire sau de initiere.
Insa mai mult decat atat, linia de initiere transmite in mod direct principiile spirituale, frecventa energetica, modul in care se executa acea practica , intreaga experienta si cunoastere provenita pe acea linie pana in momentul prezent pentru cel o primeste sa aibe o viata constienta, trezit din punct de vedere spiritual.
Un respectat Lama tibetan, Sogyal Rimpoche scria in cartea sa intitulata “Cartea tibetana a vietii si mortii” urmatoarele :
“Atunci cand apartii unei anumite linii inseamna sa pastrezi cat mai exact un set specific de conceptii si un anumit mod specific de practica. Intr-o linie neintrerupta ultimul care apartine acestei linii aplica exact aceleasi metode si preda in acelasi mod ca si primul din acea linie, chiar daca , aceasta linie de transmitere are cateva mii de ani vechime “.
Cu alte cuvinte nimic nu este modificat , schimbat sau inlocuit odata cu trecerea timpului: nici forma in care se preda, nici notiunile care se predau si nici intervalele de timp dintre diferite nivele.
Intr-o discutie privata un mare invatator de origine tibetana imi spunea ca :
” Linia de initiere este ceva ce se dezvolta în permanenta in ceea ce priveste legatura dintre maestru si discipol. Pentru ca maestrul isi va dedica intreaga cunoastere, energie si timp celui pe care il pregateste. Iar elevul, chiar daca in unele domenii este mai pregatit decat maestrul sau, va avea gentiletea, bunul simt si educatia necesara ca niciodata sa nu scoata în evidenta acest lucru.
De ce ? Pentru ca atunci cand discipolul va deveni la randul sau Maestru, el nu se mai reprezinta doar pe el insusi, ca fiinta umana, ci are pe umerii sai responsabilitatea unei intregi culturi, traditii si obiceiuri pe care va trebui sa le transmita mai departe generatiilor urmatoare.
Astfel noul Maestru reprezinta in acest moment intreaga linie de transmisie energetica care a stat la baza formarii sale.”
Aceasta importanta a liniei de initiere este recunoscuta in toate marile traditii spirituale ale lumii : in crestinism, in sufism, in Zen , sau in Tai Chi Chuan . De aceea in lumea spirituala a artelor martiale si in special a Reiki, daca Maestrul respectiv nu are o linie credibila (ceea ce inseamna ca nu putem accesa in mod direct instructorul sau si prin aceasta sa verificam pregatirea sa), atunci acea persoana nu reprezinta un invatator adevarat.
Pentru ca daca nu putem verifica tehnicile pe care le preda, de unde sa stim ca aceste metode sunt cele corecte si adevarate ? De unde sa stim ca acesta este modul exact in care se invata ? De unde sa stim ca aceasta este exact aceeasi energie ca si energia primita de catre fondatorul sistemului ? De unde sa fim siguri ca frecventa energiei este identica cu cea a fondatorului si ca va produce aceleasi efecte ca si cele ale inaintasilor nostri?
In Reiki Traditional linia de initiere semnifica cu mult mai mult decat a invata anumite pozitii de maini sau simboluri sau a invata principiile. Pentru ca linia de initiere face referire si la mentinerea nemodificata a frecventei energiei vindecatoare Reiki.
Despre acest aspect doamna Mary McFadyen, Maestra Reiki initiata de catre doamna Takata spunea urmatoarele :
“Reiki care a fost primit si predat de catre sensei Mikao Usui si a ajuns la noi prin intermediul lui sensei Hayashi si a doamnei Takata este suficient. Dar ceea ce s-a intamplat cu el , dupa 1980, este ca acest sistem a fost modificat, diluat si schimbat atat de mult incat foarte multe notiuni din ceea ce se preda astazi ca fiind Reiki, nu reprezinta Reiki absolut deloc.
Poate ca in aceste sisteme exista o energie si este posibil ca o parte a acesteia sa fie vindecatoare….dar aceasta nu este in nici un caz adevarata energie a vindecarii, nu este energia pe care doamna Takata ne-a daruit-o. ”
Acesta este motivul pentru care vechii Maestrii sugerau elevilor lor sa caute o linie de transmisie cat mai scurta, tocmai pentru ca invataturile, simbolurile, initierile si frecventa energetica sa nu fie modificate in nici un fel.
Cat de important este sa avem linia de initiere cat mai scurta?
Am putea considera la o prima analiza, superficiala, ca lungimea liniei de initiere nu este importanta, si practic nu are absolut nici o importanta cati Maestri se regasesc intre cel initiat ultimul pe linie si fondator.
Insa pentru a intelege mai bine acest aspect o sa folosesc un exemplu practic. Multi dintre noi isi amintesc un joc foarte raspandit in copilarie si anume cel al “telefonului fara fir”. Cel ce incepea jocul soptea in urechea celui ce sta langa el un cuvant, fara ca ceilalti din jur sa il auda. Acesta transmitea mai departe ceea ce a auzit sau a inteles. Odata ce ultima persoana auzea cuvantul trebuia sa il pronunte cu voce tare.
Cu cat exista un numar mai mare de jucatori, cu atat posibilitatea de a denatura cuvantul original era mai mare. Deseori in aceasta situatie, ce rezulta la finalul jocului nu seamana absolut deloc cu ceea ce s-a spus initial.
La fel se poate intampla si in Reiki. Cu cat linia de initiere contine mai multe persoane, devenind astfel mai lunga, cu atat posibilitatea sa lipseasca informatii esentiale este mai mare.
Exista de asemenea posibilitatea, deloc neglijabila, ca fiecare maestru ce vine pe o linie mai lunga sa nu doreasca sa transmita mai departe tot ceea ce stie. Chiar daca va retine doar pentru el un procent mic (sa spunem 5-10%) intreaga linie ce urmeaza dupa el nu va avea acces la o parte a cunoasterii respective. Iar daca acest proces se repeta la fiecare nou Maestru initiat se va ajunge la un moment dat ca o parte importanta a cunoasterii sa se piarda complet. Fara posibilitatea de a o regasi vreodata. Ceea ce va duce in mod invariabil la pierderea definitiva a liniei respective.
Evident ca mai apare si posibilitatea ca diferiti maestri de pe linie , din cauza saraciei cunoasterii primite, sa adauge informatii noi ce nu au absolut nici o legatura cu traditia originala, in dorinta de a umple acel gol pe care il simt ca exista. Nespecificand care sunt metodele, tehnicile si experientele personale aceasta va duce la o confuzie in randurile viitorilor practicieni, ceea ce va adanci si mai mult diferenta dintre sistemul original si ceea ce este “adaugat “. Aceasta va fi cu atat mai mare cu cat cel ce este ultimul pe linie nu are nici un document care sa contina tot ceea ce se cunoaste in traditie pentru a compara daca ceea ce a invatat este traditional sau nu.
Poate de aceea doamna Takata a ales sa predea nivelul de Maestru intotdeauna unui grup de persoane, diferit ca numar, in acelasi timp. Pentru ca fiecare dintre acestia sa retina cat poate de mult. Nu doar cu mintea, auzul, vazul, mirosul ci cu intregul corp. Fiind un tot intre corp, minte si suflet. Conceptul cunoscut in Japonia sub numele de “kokoro”. Metoda in care sunt instruiti toti Maestrii Reiki de pe linia traditionala. Modul in care am fost invatat si eu .
Campurile morfice si linia de initiere
Ruppert Sheldrake, biolog de talie mondiala si fondatorul teoriei morfogenetice, spunea urmatoarele :
” Forta unui ritual spiritual ca si cale de initiere creeaza si sustine un camp morfic colectiv. Ritualurile sunt foarte conservative in natura lor si trebuie realizate cat mai precis, adica in acelasi mod in care au fost realizate in trecut. Realizand toate miscarile corecte, gesturile, cuvintele si folosind o anumita muzica.
Daca rezonanta morfica se realizeaza asa cum consider eu, acest conservatorism al ritualului va crea exact aceleasi conditii pentru ca aceasta se se realizeze intre cel ce executa ritualul in acest moment si toti predecesorii sai care l-au executat inaintea sa.”
Cu alte cuvinte traditia Reiki este rezultatul unui camp morfic structurat in timp de catre mentalul colectiv al celor ce au facut parte din aceasta scoala si care permite celor ce se integreaza in el sa dispuna in forma constienta, inconstienta sau supraconstienta de rezultatele tuturor inaintasilor sai.
Astfel experienta si cunoastere anterioara a celor ce v-au precedat vi se transmite in cursul ritualului de initiere iar aceasta legatura energetica nevazuta va incurajeaza si va sustine permanent la un nivel superior in practica spirituala a Reiki.
dr. Aurelian Curin
maestru al Ceremoniilor de initiere
Pastrator al liniei sistemului Usui Reiki