Reiju.org

Despre seminarul destinat Principiilor Reiki

Maestrii de pe linia traditionala Takata specifica la primul nivel ca exista doi piloni de baza care trebuie insusiti perfect inainte de a accede la nivelul secund. Primul este reprezentat de catre practica corecta, constienta a pozitiilor de maini iar al doilea consta in cunoasterea si aplicarea principiilor Reiki in viata de zi cu zi.

Principiile Reiki mentin o anumita vibratie a energiei. Nu este suficient doar sa ne ridicam frecventa vibrationala dupa ce am primit initierile, ci trebuie sa o mentinem si sa o crestem. Si aceasta necesitate se realizeaza prin intermediul medicamentelor spirituale.

Dupa cum stim Reiki este energia vietii . Adica a  avea grija de viata. Privit in acest context Viata inseamna nu numai corpul, mintea ci si sufletul nostru .

De aceea seminarul destinat Principiilor Reiki este o componenta obligatorie de pregatire a tuturor celor ce doresc sa urmeze nivelul II pe linia Traditionala Takata. Fara el nu se poate face trecerea de la tehnica la compasiune si intelegere. Fara el am fi ca o pasare ce nu poate zbura pentru ca ….am avea doar o singura aripa.

Iar medicamentele spirituale ale Reiki vin sa umple golul fara de care tehnica in sine ar ramane doar o simpla tehnica si nimic mai mult. Pentru ca practica Reiki nu este destinata doar vindecarii celorlate persoane. Ci se refera si la modul in care sa te vindeci personal , la toate nivelele, dupa care  evoluezi spiritual.

In prima zi vom intelege modul in care putem privi principiile Reiki, fie ca recomandari pentru o viata linistita, minte calma, realizarea unui corp sanatos si armonios, sau obtinerea unor relatii bune, corecte si sanatoase cu noi insine, cu cei din jur si cu mediul ce ne inconjoara fie ca si alegeri constiente asupra atitudinii noastre in viata, asupra modului in care sa ne manifestam emotiile fie ca si modalitati eficiente spre descoperirea iluminarii.

Prin definirea principiilor Reiki in peste 15 moduri diferite prin care pot practicianul le poate privi ii va largi acestuia baza intelegerii fundamentale a  Reiki, creand o imagine integrala a adevaratei dimensiuni a sistemului traditional Takata.

Vom vedea mai departe cum sunt structurate aceste principii pentru relatiile cu planul fizic, mental-emotional si spiritual, pentru ca fiecare dintre ele are un anumit domeniu de activitate. Vom observa modul  in care principiile ne indica in mod gentil cum sa lucram cu noi insine si cu emotiile ce ne stapanesc, cum sa lucram cu alte persoane , fie ca sunt cunoscute sau necunoscute si cum sa lucram cu insasi Sursa de energie. Daca vom privi atent vom observa ca niciunul dintre principii nu contin substantive in ele, pentru ca nu se adreseaza cuiva anume ci sunt menite a atinge sufletul si a elimina egoul in acelasi timp.

Vom explora secretele acestui atat de simplu “Doar astazi” ce reprezinta principiul fundamental al vietii in momentul prezent. Acest “Doar astazi” ne arata cine suntem cu adevarat in fiecare moment al zilei si ne invata sa apreciem ceea ce este bine , corect, armonios acum in viata noastra.

Atingand primul principiu vom vedea ce anume reprezinta mania din punct de vedere spiritual, al invataturilor budiste dar si crestine dar si din punct de vedere al celor trei tipuri de efecte pe care le produce (efecte medicale, nemedicale si la nivel energetic).

Vom invata nu doar cum sa eliminam mania din corp si cum sa ne integram emotiile fara a avea dorinta de a-l rani pe celalalt ci si cum sa coboram profund in interiorul nostru pentru a descoperi adevarata cauza ce declanseaza mania. Printr-un proces usor de reamintit , din cinci pasi, vom sti intotdeauna cum sa evitam a ne infuria in mod inutil. Ne vom centra in final asupra numeroaselor intrebari privind primul principiu dar si a modului in care ptem folosi atat gradul I cat si gradul II pentru a face din primul principiu un adevarat exercitiu spiritual.

In cea de a doua zi vom face urmatoarele doua medicamente spirituale.

Al doilea principiu ne introduce in modul in care putem proiecta inutil energie intr-un viitor care poate nu se va realiza niciodata . Acest principiu insista asupra pasului esential al Reiki : increderea. Increderea in Sursa de energie, increderea in evenimentele vietii pentru ca tot ceea ce se manifesta acum in ea reprezinta un dar al Universului.

La aceasta se adauga increderea in tine insuti si in perceptiile pe care le experimentezi. Prin experimentarea increderii in tot ceea ce ne inconjoara se ajunge la claritatea care este data de o minte linistita.

Principiul al doilea ne reaminteste ca deasupra noastra se afla o forta care conduce si guverneaza intregul Univers , si ca aceasta iti va indruma pasii pentru a fi perfect aliniat cu dezvoltarea spirituala si cu planul divin al momentului de Acum.

Vom invata cum sa ajunge de la o atentie centrata pe prezent la controlul emotional si intelepciunea spirituala reamintindu-ne permanent ca prezentul contine toate oportunitatile si soluriile la problemel ce le avem.Vom parcurge diverse traditii (cea crestina, budista si Zen) pentru a observa puncte de vedere diferite insa convergente spre o intelegere profunda a acestui principiu.

Pe langa intrebarile care contituie parte integranta a propriei noastre intelegeri asupra acestui principiu vom invata sa folosim metode din primul si al doilea nivel de Reiki Traditional alaturi de contemplare, meditatie,  rugaciuni si oferirea binecuvantarilor.

Al treilea principiu face referire la arhetipurile din viata si modul in care privim relatiile pe care le avem cu aceasta si totodata ne indica propria noastra abilitate de a ne inalta la nivelul Sinelui Divin pentru a ne onora scanteia divina in noi insine. Daca dorim sa mergem mai profund vom observa ca acest principiu are la baza conceptul de karma, adica modul in care personal am onorat, respectat pe cei din viata indiferent de atitudinea pe care acestia au avut-o fata de noi.

Astfel prin practicarea acestui medicament spiritual intelegem ca suntem o suma a tuturor calitatilor si defectelor inaintasilor nostri si ca, noi pornim in propria calatorie spirituala in aceasta viata exact din locul unde ei s-au oprit. Acceptand acest fapt ajungem la conceptul de Unitatea, anume ca toti suntem Unul iar modul in care practicam iertarea si acceptarea greselilor efectuate de alte persoane ne permite sa ne vindecam atat trecutul cat si prezentul.

Vom vedea cum acest principiu este specific si altor culturi si civilizatii (cea ebraica, budista sau crestina) si modul in care are impact in viata noastra actuala.

In cea de a treia si ultima zi a seminarului vom aborda ultimele doua principii.

Penultimul principiu se refera la constiinta cu care ne punem in legatura cu Sursa, aceasta fiind cea care ne influenteaza intreaga calitate a vietii. Dar mai mult, ne ajuta sa intelegem la nivel adanc modul in care intelegem relatia naostra speciala cu integralitatea tuturor lucrurilor.

Principiul al patrulea ne ajuta sa avem curajul moral si autodisciplina de a cauta intotdeauna execlenta in tot ceea ce facem ci ne incurajeaza sa ne dezvoltam in permanenta spiritul care se regaseste in inima pentru a aduce vindecare la nivel fizic, spiritual, energetic.

Pentru ca modul cum ne efectuam activitatea ii influenteaza pe cei din jurul nostru datorita legaturii la Sursa pe care o avem in acel moment. Atunci cand fiecare activitate pe care o desfasuram devine un dar catre Sursa doar atunci atingem eficienta maxima si succesul personal.

Asa cum spunea si Buddha : “Mantuirea nu se realizeaza la simpla mea vedere. Ea cere efort intens si practica pe masura “.

Acest principiu este cel care face referire nu numai la practica generozitatii dar si la lipsa constiintei saraciei. Saracia privita nu doar ca fiind una materiala ci chair de natura spirituala facand referire la lipsa/saracia emotiilor pozitive si a sentimentelor umane fata de fiecare fiinta , inexistenta relatiilor  armonioase cu noi si cu cei din jurul nostru. Doar atunci putem spune ….ca suntem saraci.

Vom invata cum sa aplicam acest unic principiu atunci cand ne gasim intr-o situatie si nu stim cum sa actionam. La final dupa ce vom gasi propria noastra intelegere asupra acestui principiu prin intermediul intrebarilor, vom invata cum sa aplicam metode din nivelele I si II din Reiki Traditional pentru a cristaliza esenta invataturii in noi insine.

Ultimul principiu ne reaminteste ce spunea Doamna Takata : ” Faceti din recunostinta fata de viata o practica permanenta de la prima pana la ultima suflare.”

Atunci cand inspiram si expiram facem legatura cu Divinul si putem face din acest act o practica constienta a recunostintei.

Principiul ne arata sa alegem integritatea in locul mediocritatii si incredrea in locul indiferentei. Pentru ca aceasta practica ofera inocenta spirituala a copilariei, duce la aparitia unor posibilitati deosebite, vindeca trecutul si duce la atingerea starii de gratie divina.

Recunostinta ne ajuta sa obtinem maximum de eficienta de la toate principiile Reiki si de la ceea ce se intampla in viata ta si ne permite sa accedem un nou nivel de vibratie. Vom invata sa ne cream si sa devenim un camp al recunostintei dar si practica alchimiei Reiki (un exercitiu recomandat de Beth Gray cea de a 15-a maestra initiata de doamna Takata).

Pentru ca asa cum spunea si Meister Eckhart ” Daca singura rugaciune pe care ai spune-o in intreaga voastra viata ar fi MULTUMESC, aceasta ar fi mai mult decat suficient.”

Oferiti-va acum energia vindecatoare Reiki printr-un autotratament. In acest mod ca veti accelera practica spirituala, ca veti intari corpul, va veti deschide inima, va veti face mintea ma activa si veti crea legaturi constiente cu Sursa Divina a energiei Reiki.

Actionand astfel o sa ii ajutati si pe altii sa se vindece. Si cu acest mic efort, se poate, ca “Doar Astazi” umanitatea sa faca primul pas spre propria vindecare.

Finalul seminarului reprezinta doar un nou inceput. Un inceput al constientizarii pe toate planurile, o atentie exclusiv adresata gandurilor, emotiilor si actiunilor proprii si un prim pas catre adevarata Maestrie.

Urmatorul seminar destinat principiilor Reiki va avea loc la Bucuresti intre 19-21 februarie 2016.

Dr. Aurelian Curin, maestru Reiki linia traditionala Takata


Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Archives

All entries, chronologically...