Reiju.org

Rugaciunea contemplativa nu este o aditie moderna in istoria crestinismului ci o componenta reprezentativa a acestuia de-a lungul secolelor , de la inceputuri pana in zilele noastre.

Desi pe parcursul timpului contemplatia ( sau rugaciunea contemplativa cum mai este cunoscuta) a acumulat multe  si diverse semnificatii si conotatii ea are o insemnatate specifica pentru primii 1600 de ani ai crestinismului.

Prima forma de contemplatie a fost practicata si transmisa ucenicilor lor de catre Parintii Desertului din Egipt, Siria si Palestina amintindu-i aici pe Evagrius, Sf. Augustin, Sf. Grigorie cel Mare si Hesyhast.

La finalul secolului al VI Sfantul Grigorie cel Mare a specificat ca in perspectiva  sa contemplatia este “Cunoasterea lui Dumnezeu impregnata cu iubire”.

Prin urmare contemplatia este atat fructul reflectarii asupra Cuvantului lui Dumnezeu din Biblie dar si un dar pretios pe care il primesti de la Divinitate pe parcursul acestei practici. Deseori sfantul Grigorie se referea la rugaciunea contemplativa ca fiind ” odihna in Dumnezeu”.

In aceasta odihna mintea si inima nu il mai cauta pe Dumezeu ci incep sa experimenteze ceea ce deja au cautat de mult prea mult timp.

Aceasta stare nu este una in care toate activitatile mintii sunt suspendate ci reprezinta o stare in care gandurile sunt mult reduse iar reflectiile se reduc toate la un singur act al gandirii : acela de a fii permanent in prezenta lui Dumnezeu si a indeplini voia Sa.

In aceasta intelegere traditionala rugaciunea contemplativa nu este ceva ce poate fi obtinut prin vointa proprie ci devine un dar divin. Acest dar al lui Dumnezeu catre om reprezinta abandonul total al acestuia din urma – caracterizat  de deschiderea mintii si inimii, practic a intregii fiinte spre Dumnezeu .

Acest proces de transformare interioara reprezinta o relatie initiata si condusa in intregime de catre Creator pentru ca omul sa realizeze unitatea si uniunea sa cu Divinul.

In timpul epocii medievale sf. Bernard din Clarivaux si Guigo cartezianul au reprezentat traditia crestina contemplativa , la care se adauga misticii din bazinul Rinului,  Sf. Hildegard, Sf. Mechtilde, Master Eckhart, Ruysbroek si Tauler.
Ceva mai tarziu misticii englezi ai secolului XIV, Walter Hilton, Richard Rolle, si Iuliana din Norwich au devenit parti importante a mostenirii creatinismului contemplativ.
Dupa Reforma, traditia carmelita ( Sf. Teresa de Avila, Sf. Ioan al Crucii si Sf. Theresa din Lisieux) dar si scoala spirituala a scriitorillor francezi – Sf. Francis de Sales, Sf. Ioana de Chantal si Cardinalul Berulle au descris in lucrarile lor practica contemplativa.

La acestia se adauga ordinul iezuit – parintii De Caussade, Lallemont si Surin , ordinul benedictin reprezentat de  Dom Augustin Baker si Dom John Chapman, precum si ordinul cistercian modern  amintindu-i aici pe Dom Vital Lehodey si Thomas Merton, toti acestia au cultivat in vietile lor practici care au condus la darul spiritual al contemplarii.
Prin urmare rugaciunea contemplativa a fost si ramane unul dintre pilonii de baza ai crestinismului mistic timpuriu care a fost adusa in epica moderna tocmai pentru a incuraja practica acesteia pentru a va descoperi ” imparatia lui Dumnezeu” ce se afla in interiorul vostru.

Asa ca astazi avem o practica deosebit de puternica, foarte documentata pe parcursul secolelor, care poate deveni o usa prin care patrundem in prezenta lui Dumnezeu. Usa Lui ramane deschisa permanent. Insa cati vom trece prin ea spre a-l intalni?

Dr. Aurelian Curin